Teama de anestezie in cabinetul stomatologic si metode de a o combate

Teama de anestezie in cabinetul stomatologic si metode de a o combate

Vizualizari:  9486

Teama de anestezie in cabinetul stomatologic si metodele prin care se poate ea diminua

Motivul principal pentru care pacientii amana rezolvarea unei probleme de natura dentara, o stim cu totii: teama de medicul stomatolog, mai exact teama de durerea provocata de manoperele stomatologice.

Desi traim intr-o epoca in care substantele anestezice de calitate se gasesc aproape la orice distribuitor de materiale dentare, avand un pret de cost relativ redus, medicii dentisti folosindu-le pentru manopere stomatologice dureroase, teama pacientilor nu scade, acestia preferand sa nu se prezinte la medicul stomatolog. Tema de durere este lucru semnificativ de luat in calcul.

  Descoperirea anesteziei a fost un progres imens pentru medicina, ea permitand efectuarea tuturor manoperelor ce altfel ar fi fost insuportabile. In cabinetul stomatologic se pot efectua cu anestezie aproape toate manoperele.

  Exista manopere fara de care anestezia nu este posibila (extractii, sinus lift, plastii de mucoasa, extirpari vitale) si exista manopere ca in mod normal nu provoaca durere, insa pacientii se simt mai linistiti sa nu simte nimic; in aceste cazuri medicul stomatolog poate efectua de la inceput anestezie locala prin infiltratie (injectare in tesuturile moi) : efectuarea obturatiilor (plombelor), detartraje, albiri, amprente, slefuri samd.

Insa pentru a beneficia de efectul anestezic si implicit lipsa dureri, este absolut necesarea anestezia in sine, ce presupune punctia anestezica (injectia in sine). Teama de aceasta injectie nu este deloc de neglijat.

S-a incercat gasirea unor tehnici de injectare si metodologii pentru managementul pacientilor cu scopul de a diminua teama pe care acestia o pot manifesta vizavi de stomatolog si procedura de anestezie . Indiferent de aceste practici, majoritatea pacientilor au inca o antipatie fata de injectie si asociaza stomatologia cu acul intr-atat de mult incat tind sa se gandeasca mai intai la ac atunci cand iau in considerare nevoia unui tratament stomatologic.

Datorita capacitatii sale influente in perspectiva pacientilor, clinicianul trebuie sa inteleaga progresele tehnologice, modificarile tehnicilor si perceptia asociata acului. Utilizarea acului in practica  stomatologica s-a schimbat pe masura imbunatatirilor dobandite in privinta eficientei si sigurantei. in prima jumatate a secolului XX, acele si siringile erau refolosibile si necesitau ascutire, ocazional fiind sterilizate in mod corespunzator. Siringile initiale erau de sticla si structura metalica, permitand sterilizare prin fierbere la peste 180 grade timp de minim 60 minute (inaintea aparitiei etuvelor, pupinelelor).

Fig. 1- siringile initiale sterilizabile din sticla si metal, ce se reutilizau si se deteriorau, acele devening boante si sporind durerea la injectare; se remanca aspectul inspaimantator

in anii 1960 s-au introdus acele din otel inoxidabil de unica folosinta, ducand la o acceptare colectiva din partea profesiei dentare.

O evaluare a acestora a aratat ca cel mai frecvent se achizitionau ace (30G), urmate de 27G si 25G. Acele scurte erau achizitionate mai des (62,1%) decat cele lungi (30,5%) sau cele extra scurte (7,5%).

Exista variatii considerabile in ceea ce priveste felul de selectare a acelor, pe baza modului in care producatorii concep si structureaza acele.

Fig. 2- comparatia grosimilor acelor de anestezie

Avand in vedere obiectivul de diminuare a durerii, medicii stomatologi trebuie sa inteleaga componentele acului ce permit administrarea confortabila a anestezicului.

Fig.3 – ace de diferite lungimi

Diametrul acului este definit cu termenul de calibru. Cele mai la indemana ace in medicina dentara au calibrul de 25G, 27G si 30G (cu cat este mai mare calibrul, cu atat este mai mic diametrul acului). in ultimele decenii s-a remarcat o trecere notabila spre utilizarea acelor cu diametrul mai mic, bazata pe speculatia potrivit careia cu cat este mai mic acul, cu atat este mai redusa senzatia de durere. Inventarea acelor atraumatice in practica stomatologica a fost un real progres pentru confortul pacientilor.

Fig. 4- acele atraumatice utilizate in stomatologie, ce se monteaza in suportul metalic sterilizabil

Totusi, aceasta ipoteza este cel mai probabil nejustificata, fiind bazata pe dovezile empirice disponibile.

Durerea in momentul abesteziei poate fi data de grosimea acului, viteza injectarii substantei in tesuturi, tehnica anesteziei si pregatirea tesutului moale inainte. Viteza de injectare este direct raspunzatoare de durerea pe care pacientul o poate simti in timpul anesteziei. Ideal este ca medicul stomatolog sa injecteze substanta anestezica cat mai lent, in asa fel incat sa nu aiba loc distensia brusca a tesuturilor penetrate de lichidul anestezic. Cu toate acestea, anestzia in gingia palatina ( in cerul gurii) este intotdeauna mult mai dureroasa ca alte anestezii, tesuturile moi din palat fiind considerabil mai aderente la periost. Introducerea substantei anestezice forteaza putin destinderea lor de pe straturile dure, acest lucru determind durere, si nu punctia in sine.

S-a dovedit ca acele cu canalul mai larg reduc durerea si edemul dupa injectare datorita necesitatii unei presiuni mai  mici pentru apasarea pistonului.

 Ca o metoda pentru o obtine o tranzitie neteda catre tesutul tinta s-a apelat la metoda de invelire a acelor hipodermice cu un strat  siliconic care are ca rol de imbunatatire a frictiunii acului in momentul penetrarii tesutului.

Evolutia de-a lungul timpului a acelor folosite in anestezia loco-regionala din stomatologie ii ofera medicului dentist posibilitatea evitarii durerii din timpul si dupa anestezia dentara in asa fel incat pacientul sa poata indeparta teama si retinerea fata de un tratament stomatologic de care de multe ori, are neaparata nevoie. Manopera de anestezie trebuie sa fie inca de la inceput nedureroasa prin aplicarea unei anestezii de contact  in asa fel incat pacientul sa nu simta durerea primului contact al bizoului acului cu mucoasa (punctia, intepatura initiala). Pentru mortirea mucoasei premergator punctiei se pot utiliza fie spray-uri anestezice ( ce contin Xilina) fie geluri anestezice (mai concentrate decat spray-urile). In 1-2 minute mucoasa deja se simte amortita, iar injectarea ulterioara este mai putin dureroasa.

Exista si un factor emotional in aceasta discutie, factor ce face ca stilul medicului stomatolog sa conteze poate chiar mai mult de 50% din impresia totala a pacientului in momentul anesteziei. Un medic empatic va diminua considerabil efectul dureros, prin simple vorbe de confortare, distragerea atentiei, tonul vocii, rabdarea sa.

In ultimii 5 ani in statele europene s-a introdus din ce in ce mai mult si tehnica inhalosedarii. Prin intermediul protoxidului de azot, pacientul poate ajunge in 5-7 minute la o stare de euforie si usoara amorteala, moment in care se poate aplica anestezia, pacientul nepercepand durerea la injectie. Insa este o metoda ce nu trebuie abuzata, ea fiind mai utile copiilor tematori si agitati (insa peste 3 ani) si persoanelor (adultilor) cu atacuri de panica sau fobii extreme.

Fig.5 – metoda de sedare constienta cu protoxid de azot ajuta la eliminarea fricii de ace

 Trepanofobia (frica de ace) este una dintre ele, suficient de puternica pentrua impiedica pacientul sa se prezinte la timp la cabinetul stomatologic pentru rezolvarea afectiunilor oro-dentare. Exista si un factor vizual deranjant in momentul anesteziei, deoarece suportul in care se introduce fiola cu anestezic este metalic si are si un piston destul de lung. Multi pacienti se sperie in momentul in care vad aceasta siringa metalica; multi tind sa inchida ochii iar copii nu trebuie sa o vada deloc. In special pentru copii s-au conceput un fel de imbracaminti colorate de diferite forme (de obicei animale cu desene) pentru a nu speria copiii.

Fig.6- mansoane de camuflare a siringii metalice de anestezie

Dupa cum se observa, sunt cateva metode pe care medicul interesat de bunastarea si combaterea fobiei pacientului le poate folosi in vederea realizarii manoperelor necesare, fara ca pacientul sa simta vreun disconfort.

Fig. 7 – modalitatile de linistire a pacientului sunt specifice fiecarui medic in parte, insa conteaza enorm in atenuarea fricii

Autor: Dr. Alexandra Crainea, medic dentist ABCeurodent

Sursa: revista Actualitati Stomatologice, din 1999; surse proprii

Sursa foto: kozadent.com , www.ziarullumina.ro , www.corporativodl.com , www.etsy.com , bookbing.org , www.wisegeek.com , www.odontoprimegroup.com , http://www.generationsdentalhartland.com/patient-comfort-technology/ , www.mysmile.com.mt