Ar Medica 2014
Targ international de medicina
Salon de Medicina Veterinara - Salon Beauty
6 - 8 Noiembrie 2014 • Expo Arad • Editia XXI
Ar-Medica -cea mai mare expozitie de profil din Vestul Romaniei și una dintre cele mai importante la nivel national
Vor fi expuse aparatura, echipament și instrumentar medical, produse farmaceutice, medicina naturista și alternativa, ortopedie, optica, aparatura de laborator, servicii medicale, clinici private, maternitati, laboratoare clinice, transport medical, estetica medicala și fitness, echipamente și aparate pentru tratamente cosmetice, aparatura recuperatorie, turism medical, IT medical, publicatii, site-uri și carti de specialitate, servicii conexe.
Salon de Medicina Veterinara
Editia din 2014 aduce, in premiera pentru AR-MEDICA, salonul international de medicina veterinara, la care vor fi prezenti importanti actori din domeniu. Salonul de Medicina Veterinara a fost initiat din necesitatea de a inova și a sprijini aceasta branșa, contribuind astfel la crearea unui sistem competitional benefic pentru fiecare participant. Vor fi expuse aparatura, echipament si instrumentar medical, instrumentar si consumabile medicale, medicamente pentru medicina veterinara.
Salon Beauty
AR-MEDICA 2013 a fost catalogata de expertii de profil ca fiind o editie de succes, la acest rezultat contribuind și salonul Beauty, care a avut un impact deosebit asupra reușitei evenimentului. in cadrul salonului beauty veti gasi o paleta variata de produse cosmetice și echipamente, estetica și ingrijire corporala prin care dorim sa venim in sprijinul oamenilor prin informarea și prezentarea diferitelor metode, pentru a beneficia de o stare interioare și exterioara buna, un tonus pozitiv și o viata sanatoasa.
Editia 2013 -124 de expozanþi din tara și strainatate, 1.260 mp interior și 4.800 de vizitatori
Conferinte pe teme de specialitate • intalniri de afaceri
Evenimente conexe: conferinte tematice, intalniri de afaceri, prezentari firme, intalniri ale membrilor asociatiilor profesionale, tombola.
Pe perioada expozitiei vor fi organizate simpozioane, congrese, conferinte și workshop-uri pentru medici dentiști, medici generaliști, medici de specialitate și de familie, medici veterinari, tehnicieni dentari, farmaciști și asistenti medicali.
AR-MEDICA a devenit cel mai important eveniment medical, cadrul in care latura comerciala se imbina cu cea știintifica prin intermediul manifestarilor conexe organizate in timpul expozitiei: simpozioane, congrese și conferinte, demonstratii practice creditate EMC și EFC.
De ce sa participaþi la targul AR-MEDICA 2014?
- Aveti șansa ca peste 5.000 de potentiali clienti sa va viziteze in doar trei zile.
- An de an sunt prezenti cei mai mari producatori ºi importatori de aparatura medicala, AR-MEDICA avand din acest punct de vedere una din cele mai bogate oferte din Romania.
Programul știintific este organizat in colaborare cu:
- Colegiul Medicilor Dentiști din Arad;
- Colegiul Medicilor Arad;
- Colegiul Farmaciștilor Arad;
- Colegiul Medicilor Veterinari Arad;
- Ordinul Asistentilor Medicali și Moașelor din Arad.
Ce vom face noi in calitate de organizatori?
- Vom organiza un eveniment in cadrul caruia va puteti prezenta vizitatorilor de specialitate
- Vom mediatiza evenimentul pentru atragerea vizitatorilor interesati de produsele și serviciile Dumneavoastra.
- Va vom pune la dispozitie serviciile noastre pentru a crea cel mai potrivit cadru de prezentare a ofertei Dumneavoastra.
Ce aveþi de facut Dumneavoastra?
- Sa va rezervaþi din timp un stand in cadrul targului.
- Sa va prezentati oferta de bunuri și servicii cat mai atractiv catre vizitatori.
- Organizarea unui eveniment de calitate pentru medicina din Romania, care sa corespunda exigentelor și așteptarilor expozantilor și vizitatorilor.
Obiectivele targului
- Consolidarea statutului de eveniment de referinta pentru sectorul medical.
- Creșterea numarului de expozanti și vizitatori pe domeniul medical din tara și strainatate.
- Creșterea cu minim 10% a numarului de vizitatori ai targului.
- Consolidarea parteneriatului cu asociatiile profesionale din sectorul medical.
- Dezvoltarea de noi parteneriate și colaborari cu asociatiile profesionale din domeniul medical.
- Prezentarea noutatilor din domeniul medical.
- Organizarea de conferinte internationale de medicina.
http://www.ccia-arad.ro/ro/armedica.html

Sugestii, propuneri
Recomandari dentist
Banner
Anunturi stomatologie
-
Vând Unit Dentar Tip AL388SD, culoare albastru (tapițerie din piele), în ...
-
La Cristian Medical Dent, acordăm o atenție deosebită fiecărui pacient și ...
-
Clinica Dentară Dr. Dumitrescu Dan Mugur – experiență din 2004 in ...
-
Dr. Dumitrescu Dan Mugur vă oferă servicii de chirurgie dentară în ...
Cabinete, clinici stomatologice recente
- Joy Dental Clinic Srl , Clinica Stomatologica Confident Dr. Talpos - Implant Dentar si Dinti Ficsi Timisoara , Clinica Stomatologică Dr. Dragus - Implant Dentar si Dinti Ficsi Sector 1 Bucuresti , Oralis Premium Dental Clinic - Implant Dentar si Dinti Ficsi Galati , Onudent - Dentist Sector 6 - Implant Dentar Sector 6 , Family Dental Spa Periș - Implant Dentar si Dinti Ficsi , Family Dental Spa Otopeni - Implant Dentar si Dinti Ficsi , HAPPY CLINIC - Cabinet stomatologic Pipera-Aviatiei , Infinite Smile - Clinica Stomatologica Sibiu - Implantologie si Dinti Ficsi , SzekelyDental ,


