Reguli de socializare în rețea

Reguli de socializare în rețea

consultanta gpdr 2018-11-07, Vizualizari:  341

“Social media vorbește despre oameni. Nu despre afaceri. Dă-le oamenilor ceea ce vor și oamenii îți vor da ceea ce îți dorești” – Matt Goulart

 

Facebook, Twitter, Instagram, Pinterest… sună cunoscut? Probabil că deja ai cont pe cel puțin 2 din rețelele enumerate mai sus. Dar cunoști regulile de bază de socializare în rețea? Deși fiecare dintre noi folosește o rețea sau alta, foarte puțini putem afirma că știm cu adevărat ce înseamnă social media de calitate. În câteva cuvinte, un marketing eficient în social media ar trebui să se concretizeze în like-uri, comentarii, follower-i şi contracte încheiate.

"Cu toţii avem ceva ce încercăm să vindem altora, indiferent că vorbim despre imaginea profesională, brandul nostru, produsele dezvoltate sau de abilităţi şi servicii"

 

Reţelele de socializare te pot ajuta să îţi îndeplineşti ţelurile şi să creezi o comunitate în jurul tău. Propria ta comunitate de follower-i. În ceea ce priveşte reţelele sociale, există 3 aspecte esenţiale: timpul , conţinutul şi relaţiile. Totul se învârte în jurul acestor 3 elemente. În continuare îţi sunt prezentate câteva sfaturi pentru ca să devii un marketer mai eficient în social media.

 

E nevoie de timp. Marketingul în social media, ca oricare alt tip de marketing, are nevoie de un plan. Aşa că, planifică-ţi cu atenţie strategia şi vei avea numai de câştigat. Chiar şi beneficiind de o planificare excelentă, nu te aştepta ca lucrurile să se schimbe peste noapte. Marketingul în reţelele de socializare durează, la fel ca şi construirea unui brand şi a reputaţiei tale online. Aşa că, respiră adânc şi începe! Conţinutul şi relaţiile. Există multe lucruri care se pot spune despre conţinut. Într-o frază “It makes you or brakes you”. Ţine cont de câteva sfaturi în ceea ce priveşte conţinutul:

 

Postează numai conţinut care este relevant şi specializat într-o singura arie. Cel mai probabil nu vei deveni un expert în toate domeniile aşa că, limitează-te; găseşte-ţi nişa şi postează conţinut corespunzător. Să încerci să ajungi la o audienţă mereu crescândă te poate face să pierzi mulţi follower-i actuali.

 

"Dă-le oamenilor un motiv pentru care să fie interesaţi să te urmărească în social media"

 

Calitatea este mult mai importantă decât cantitatea. Cele mai multe sfaturi din online ne indică să postăm de circa 3-5 ori pe zi. După părerea mea, câteva postări necorespunzătoare sunt de ajuns pentru a face pe cineva să apese “Unfollow”. E de preferat să ai conţinut mai puţin dar de o calitate superioară. Oamenii pot alege ce postări să vadă primele, şi vrei să fii in topul acelei liste.

 

Încearcă întotdeauna să îmbunătăţeşti calitatea postărilor tale. Fă mici cercetări periodic şi observă care postări primesc cele mai multe comentarii şi like-uri. Acelea sunt cele care sunt cu adevărat apreciate de cei care te urmăresc şi tind să aibă un anumit tipar. Tot ce ai de făcut este să îl respecţi!

 

Să share-uieşti ceva pe wall-ul tău este o oportunitate imensă de a-ţi construi relaţii. Când dai Share unei postări relevante conţinutului postat de tine până atunci şi care este extraordinar, ai ocazia de a crea o relaţie cu cel care a postat conţinutul şi de a dobândi încredere din partea susţinătorilor tăi. De asemenea, dai un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte faptul că te interesează mult mai mult calitatea postărilor şi informaţiilor, decât autorul lor. Dă share doar dacă postarea este relevantă şi poate fi, într-un fel sau altul de ajutor cuiva.

 

Ai grijă să foloseşti cuvinte cheie potrivite şi hashtaguri. Caută care sunt cele mai populare hashtaguri în zona în care îţi desfăşori activitatea şi foloseşte-le. Folosite corect, vor face o mare diferenţă.

 

“Spionează-ţi” competitorii şi învaţă de la ei. Nu sunt de acord asupra faptului că trebui să îi priveşti ca pe nişte competitori, ci mai degrabă ca pe nişte profesori dacă vrei. Cu toţii facem schimb de locuri periodic. Aşa că bucură-te de fiecare experienţă pentru că totul în viaţă este ciclic. Învaţă de la alţii. Ce conţinut postează, ce comentarii generează. Poti de asemenea să intervii în discuţii şi să construieşti astfel, cu timpul, parteneriate.

 

Adaugă imagini de calitate la postările tale. Cum se zice, “O poză face cât o mie de cuvinte”. Aşa că foloseşte înţelepciunea populară în propriul tău interes. Majoritatea telefoanelor de astăzi pot face minuni în ceea ce priveşte calitatea pozelor, chiar şi fără a fi fotograf profesionist. Tot ceea ce ai nevoie este un pic de imaginaţie. Filtrele, programele şi editarea pot face restul. În caz contrar, există întotdeauna prieteni care ştiu un pic mai mult şi te pot ajuta.

 

Optimizează conţinutul vizual cu linkuri. Ideea de bază este să nu creezi postări prea lungi pentru că trăim într-o lume pe fast-forward. Valabil în orice domeniu. Aşa că postează suficient încât să fie interesant, adaugă o poză sau două şi apoi ataşează un link care îl poate trimite pe cititor la blogul tău sau la sursa postării. În orice caz, ai de câştigat prin faptul că oferi o postare bine echilibrată şi de valoare.

 

Implică audienţa. Încearcă să postezi text şi să îţi implici audienţa. Personal, nu sunt de acord cu postările gen “dacă eşti de acord cu citatul de mai sus, dă like”. E o insultă la adresa inteligenţei noastre şi a follower-ilor. Aşa că postează textul şi imaginea şi întreabă-ţi cititorii despre părerea pe care o au legată de subiectul prezentat. Nu fii dezamăgit dacă doar câţiva vor răspunde. Înseamnă doar că acei câţiva sunt cei mai curajoşi pentru a interacţiona, chiar şi în mediile sociale. Dar trebuie de asemenea să fii gata, în orice moment să stârneşti controverse, dar, oricum, avem ceva de învăţat şi din asta.

 

Fii disponibil să interacţionezi cu publicul tău. Dacă postarea ta lasă loc de comentarii, stai pe aproape. Ai propriul tău public şi nu ar fi politicos să îi laşi să aştepte un răspuns.

 

Pune bazele unor parteneriate şi colaborări. Totul depinde de asta. Eşti prezent cu un scop. Postezi cu un scop. Aşa că interacţionează corespunzător. Tratează-i pe oameni ca pe nişte prieteni şi parteneri de afaceri. Şi rezultatele vor apărea în timp. Networkingul e cheia, în special dacă vorbim de social media!

Share on social media:

Twitter Google+ LinkedIn

Autor:  THEBRANDSTRATEGIST

Adresa:  

Localitate:  

Telefon/fax:

Website:  


Articole similare

  Sugestii, propuneri

Recomandari dentist

 
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii. Citeste despre politica de confidentialitate.

Valid CSS!