Influenta dietei in producerea cariei dentare     
 

Cei mai buni specialisti din stomatologie la dispozitia ta

Un dentist aproape de tine, la doar un click distanta.

  

Influenta dietei in producerea cariei dentare

Imagine Influenta dietei in producerea cariei dentare

01 mai 2009, Vizualizari:  875

           Caria dentara, caracterizata prin decalcifierea smaltului si dentinei, urmata de dezagregarea structurilor coronare pana la pulpa dentara, prin procese de proteoliza microbiana, are ca factor determinant placa bacteriana. Infectia se continua apoi în canaliculele dentinare pana in zona apicala de unde se disemineaza uneori local sau regional, determinand parodontita apicala, granuloame, chisturi radiculare, osteite, osteomielite, sau abcese periradiculare (vestibulare, submaxilare, etc). Alteori infectia disemineaza in circulatia generala determinand endocardite septice, glomerulonefrite, reumatism articular acut febril, in cadrul cunoscutelor infectii de focar dentare.
              Decalcifierea este produsa de un acid organic, rezultat din actiunea Streptococului mutans asupra hidrocarbonatelor alimentare, ramase pe suprafata dintilor dupa mese. Acidul organic rezulta de fapt din fermentarea microbiana a monozaharidelor sau dizaharidelor, care elibereaza din smalt ionii de calciu, fosfor, magneziu, hidroxil, sodiu si alte elemente.
                   Hidrocarbonatele sterilizate nu produc carii dentare, dupa cum a dovedit Orlando. Bacteriile gram pozitive, ce folosesc oxigen in propriul metabolism, fermenteaza orice hidrocarbonat, dar Streptococul mutans produce cei mai activi acizi, formând în jurul lor prin fermentarea glucozei, depozite de dextrina ce adera pe suprafata dentara, alcatuind placa bacteriana. Protejați de aceasta pelicula foarte aderenta de dinte, streptococii mutans continua decalcifierea structurilor dentare subiacente, dextranul fiind hrana lor obisnuita si in acelasi timp protectorul lor.

             Orice hidrocarbonat fermentabil de catre bacteriile gram pozitive, devine astfel cariogen. De aici rezulta ca prevenirea cariei dentare se poate face fie prin indepartarea hidrocarbonatelor remanente pe suprafețele dentare dupa fiecare masa prin periaj, fie reducand sau eliminand hidrocarbonatele din alimentatie.

In evolutia frecventei cariei dentare din epoca neolitica pana astazi, s-au observat 3 curbe ascensionale, si anume:


-in epocile neolitice de bronz si de fier indicele de frecventa al cariei dentare este de 20-22% datorita probabil folosirii predominant a cerealelor zdrobite (faina) si prepararea lor sub forma de paine nedospita (azima).


-in prefeudalism, feudalism, painea dospita (fermentata) devenea alimentul esential al acelei epoci, astfel incat frecventa cariei dentare ajunge la 75-80%.


-in secolele XVIII-XX frecventa cariei ajunge la 85-95% datorita, foarte probabil, introducerii zaharului rafinat din sfecla de zahar, aliment atat de dorit de copii sub forma produselor zaharoase, de patiserie și cofetarie.


        Se poate observa astfel cata importanta are dieta adoptata pentru menținerea sanatatii orale si nu numai. Ultimele cercetari arata ca zaharul rafinat, pe langa binecunoscutul sau potential cariogen, are si alte efecte nedorite. Dupa rafinare, zaharul este spoliat de numeroase vitamine, minerale, proteine, fibre și alte substanțe utile organismului uman. Astfel s-a dovedit ca zaharul alb contine un singur element:carbonul, fiind lipsit de enzime, fermenti si minerale ce se constituie in cele 20-30 de elemente pe care le contin trestia sau sfecla de zahar. Corpul este nevoit sa-si procure aceste elemente din rezervele proprii, si astfel apar carente nutritionale insemnate, iar echilibrul organismului este dereglat.              

            Consumul de zahar produce in scurt timp o crestere marcata a glicemiei, ce da o stare falsa de energizare, stimuleaza foarte mult productia de insulina, urmata de o scadere brusca a concentratiei initiale, tradusa subiectiv printr-o stare accentuata de oboseala, nervozitate, lipsa de energie. Insulina ramane in circulatia sanguina mult timp dupa ce zaharul a fost metabolizat, iar unul dintre efectele sale negative este inhibarea hormonului de crestere.
             Consumul de zahăr rafinat poate duce la o gama variata de afecțiuni: diabet zaharat, candidoze, afecțiuni dentare, afectiuni cardiace (prin saracirea organismului de saruri de potasiu si magneziu), boli cardiovasculare, obezitate, artroză; există cercetări care afirmă că infarctul miocardic are drept cauze nutriționale consumul îndelungat de zahăr și făină albă. Afectarea sanatatii dintilor se face prin doua mecanisme: unul direct, ca suport pentru activitatea microorganismelor cariogene, si unul indirect, prin consumul de substante minerale, printre care si calciul.
              Faina alba a inlocuit din ce in ce mai mult faina integrala in alimentatia omului modern. Produsele care rezulta sunt gustoase, insa fara valoare alimentara reala. Faina alba este lipsita de germeni, tarate, adica partea cu adevarat nutritiva, ce cuprinde aproximativ 30 de principii necesare organismului uman, in special complexul vitaminic B, indispensabil intretinerii sistemului nervos. Produsele fainoase sunt cariogene datorita descompunerii lor in zaharuri.

TIPUL CARBOHIDRAȚILOR IN ALIMENTE


GLUCOZA -prăjituri
-fructe(struguri,de exemplu)
-miere
-băuturi răcoritoare
-legume


FRUCTOZA -fructe(și sucurile lor)
-miere
-băuturi răcoritoare
-legume
LACTOZA
(glucoză+galactoză) -lapte
-înghețată
-budinca cu lapte
ZAHAROZA
(fructoză+glucoză) -biscuiți
-cereale
-prăjituri
-dulciuri
-fructe(mere)
-fructe uscate
-băuturi răcoritoare
-legume(morcovi)


Produsele lactate sut bogate in lactoza, insa prin continutul de proteine, calciu si fosfor neutralizează aciditat
La polul opus, exista si alimente cu actiune directa carioprotectoare, intre care se numara:
-cazeina din produsele lactate( lapte, branzeturi) formeaza o pelicula protectoare pe smaltul dentar, ce nu mai poate fi atacat de flora microbiana cariogena;
-alimentele dure (morcovi, mere, cruditati in general) mestecate mai mult timp, regenereaza elementele de sustinere ale dintelui si gingiile. Iata de ce, alimentatia moderna compusa din alimente moi, fierte sau coapte, la care dintii nu intalnesc nici o rezistenta antreneaza degenerescenta danturii;
-cerealele cu efect protector datorita continutului in Ca, proteine (paine neagra)
-legumele crude si fructele sunt adevarate “alimente detergente” care curata dantura;
-mierea, desi mult timp considerate cariogena datorita continutului ei in zaharuri, dupa ultimele cercetari s-a dovedit a fi carioprotectoare. Ea contine o enzima care determina formarea de apa oxigenata in cavitatea bucala cu actiune bactericida.
-smaltul dintilor sufera un proces continuu de dizolvare (demineralizare) si reformare (remineralizare) la care participa active substantele din saliva. O salivatie abundenta in timpul mesei curata cavitatea bucala: s-a constatat ca alimentele cu gust predominant acru sau amar au proprietatea de a stimula salivatia.

Se remarca in ultima vreme ca alimentatia, mai ales in mediul urban, este foarte bogata în hidrocarbonate, iar aceasta crestere este invers propotionala cu calitatea igienei orale. In mediul rural, unde oamenii se hranesc cu alimente mai puțin prelucrate, rafinate, astfel incât o prima premiza a sanatatii orale ar fi indeplinita, lipsa de igiena duce la imbolnavire dentara. Aceasta lipsa de igiena este atestata de cantitatea mica de perii de dinti si paste folosite pe cap de locuitor, la noi in tara (calculul arata ca se folosesc o perie de dinti la 4,5 locuitori/an si un tub de pasta de dinți la 7,2 loc./an).
Educatia populatiei in ceea ce priveste preventia oro-dentara trebuie să urmareasca ambele directii: atat alimentație cat și igienă. In afara de acestea, exista metode profilactice care se aplica periodic in cabinetul de medicina dentara, cum ar fi igienizarea profesionala, fluorizarea locala, sigilarile de santuri si fosete.


Autor:  Dr. CHIPER CRISTINA

Adresa:  SEDIUL 1 B-dul Iancu de Hunedoara nr.29,Bl.3, Sc.B,ap.100,interf.100,sector 1,Bucuresti SEDIUL 2 Str. Barbu Vacarescu nr.4,Bl.1,Sc.1,Ap.1,interf.1C,Buc

Localitate:  Sector 2

Telefon:  0726549509, 0723236444

Website:  www.lifedentalcare.ro

Vizualizari:  875

Articole similare
Anunturi
Colaborare medic stomatolog Ploiesti

Colaborare medic stomatolog Ploiesti

Cabinetul DENTISSIMO SERV Ploiesti cauta medic stomatolog pentru colaborare deosebit de avantajoasa! Pentru detalii contactati-ne la telefon ... citeste

Angajez medic stomatolog Arges

Angajez medic stomatolog Arges

DENTA PRIME CLINIC angajeaza prin contract de colaborare MEDIC ORTODONT. CV-ul poate fi depus la adresa de e-mail dentaprime.clinic@yahoo.com. ... citeste

Reducere albire dentara Brasov

Reducere albire dentara Brasov

Redeucere de 30% pentru albirea dentara cu ajutorul lampii de albire Beyond. Metoda de albire cu lampa a devenit populara deoarece se obtin ... citeste

Oferta ADL StarDent

Oferta ADL StarDent

Oferta laboratorului nostru: La o comanda de 4 dinti al 5-lea este GRATUIT!!! Laboratorul nostru ofera lucrari de calite in cel mai scurt ... citeste

Va recomandam
Articole
Stomatologie controlata de computerTratament inovator pentru sangerarile gingivale, paradontoza

Ce este implantul dentar ? Multi pacienti ajung la cabinetul dentar deoarece tocmai au realizat o plomba ....citeste

Caria de biberonCauze,simptome tratament sangerarea gingivala

Caria de biberon=Caria de suzeta=Caria de ingrijire deficitara Definitie:O forma severa de carie, acuta cu debut precoce, imediat posteruptiv, rapid progresiva care afecteaza dintii temporari........citeste

Sangerarea gingivalaCauze,simptome tratament sangerarea gingivala

Sangerarea gingivala reprezinta ,dupa caria dentara,cea mai des intalnita afectiune localizata la nivelul cavitatii orale.......citeste

Albire profesionala cu lampa BeyondExemple, procedeul de albire prfesionala

Descrierea tratamentului de albire a dintilor Albirea dintilor este un procedeu de stomatologie estetica rezultat in urma expunerii dentinei (aflata sub smaltul dintilor).......citeste

Intrebari si raspunsuri despre implant dentarSugestii,raspunsuri pentru implantul dentar

Ce este un implant dentar? Un implant dentar este un surub de titan care serveste drept stalp pentru inlocuirea unui dinte care lipseste........citeste

Vitamine si minerale pentru dinti sanatosiSanatatea dentara, vitamine, minerale

Calciu Aportul zilnic de calciu,si nu in ultimul rand absorbtia lui in organism ..... citeste

Halena sau respiratia urat mirositoareRespiratia urat mirositoare,tratament

Respiratia urat mirositoare Poate ai observat ca exista persoane a caror companie incerci sa o eviti cu orice pret, in special atunci cand se pune problema unei apropieri ......citeste

Implantul dentar - pot sa imi pun implant dentar?Definitii implant dentar

Multi oameni isi pierd din dinti, chiar daca aceasta pierdere este provocata de traumatisme, ....citeste

Cum sa prevenim parodontoza? Cum sa prevenim parodontoza?

1. CE ESTE PARODONTOZA? Numita stiintific parodontopatie marginala si popular "parodontoza", aceasta afectiune dentara se refera la imbolnavirea parodontiului marginal-aparatul de sustinere a dintilor in oasele maxilare ( gingii, ligamente dentare, etc) ...citeste

Albirea dentara Albirea dentara, indicatii

In stomatologie, albirea dentara a devenit o procedura uzuala, aplicata pacientilor care isi doresc o dantura sanatoasa dar si o estetica deosebita ...citeste

 

cazare litoral,cazare la munte Valid CSS!

Pagina generata in 0.36 secunde, folosind 97 query.