Halena sau respiratia urat mirositoare     
 

Cei mai buni specialisti din stomatologie la dispozitia ta

Un dentist aproape de tine, la doar un click distanta.

  

Halena sau respiratia urat mirositoare

Imagine Halena sau respiratia urat mirositoare

27 octombrie 2009, Vizualizari:  6666

Poate ai observat ca exista persoane a caror companie incerci sa o eviti cu orice pret, in special atunci cand se pune problema unei apropieri la mai putin de jumatate de metru.

HALENA! - afectiunea caracterizata prin respiratia urat mirositoare (fetida), care tine toata lumea la distanta de nefericitii pe care a cazut acest necaz. Se stie ca o respiratie proaspata nu este doar un semn de farmec personal ci si un factor de civilizatie. Situatia este destul de incomoda pentru persoana in cauza, cat si pentru cei din jur, putandu-se ajunge la afectarea vietii sociale sau chiar la destramarea unor cupluri.

Halena are legatura, in primul rand, cu alimentele ingerate. In timpul digerarii, unele alimente pot altera respiratia in mod trecator - usturoiul, ceapa, prazul, ridichile, varza acra, sosurile grase, friptura in sange, maioneza, tutunul, alcoolul provoaca un miros neplacut dar efectul acestora nu dureaza prea mult timp. Un emulsificator gastric sau un accelerator al secretiei biliare sunt suficiente ca sa stearga rapid aceste efecte neplacute. In acest sens medicamentele antiacide si antireflux trebuie luate insa la recomandarea stricta a medicului.

 

O alta cauza a mirosului greoi degajat de cavitatea bucala este reprezentata de afectiunile dentare. Cariile neglijate, insotite sau nu de afectiuni gingivale sau parodontale si ale osului de sustinere a dintelui (gingivite, abcese dentare, pungi parodontale), dau nastere unui miros specific de infectie dentara. 

Problemele bucale, ca inflamatiile si infectiile, sunt si ele susceptibile de a altera mirosul respiratiei. Printre cele mai curente se numara micozele si anginele.

Dupa fiecare masa, dintii trebuie periati sau, daca acest lucru nu este posibil, cavitatea bucala trebuie clatita bine, intrucat compusii volatili ai sulfului, formati prin descompunerea microbiana a resturilor alimentare de pe suprafata dintilor si a limbii determina aparitia halenei.

Halena mai este intalnita in xerostomie (gura uscata - simptom aparut ca urmare a scaderii tuxului salivar, mijlocul prin care sunt "spalate" suprafetele dentare). La persoanele sanatoase poate fi intalnita in cazuri de vorbire indelungata sau chiar dupa somn.>

Bolile sinusurilor, cum sunt rinitele si sinuzitele cronice, altereaza si ele mirosul respiratiei. Halena mai poate sa apara si in cazuri de amigdalita, inflamatie a faringelui, digestie deficitara, deficit de vitamina C, diabet, uremie sau o problema gastrointestinala. De asemenea, stresul poate fi o cauza deloc neglijabila a aceleiasi respiratii urat mirositoare.

Aciditatea gastro-esofagiana perturba respiratia la unele persoane, care nu au obligatoriu si manifestari digestive. In acest caz, tutunul si alcoolul pot fi cauze principalele, iar respiratia are un miros greoi, fetid.

Alti factori ce se fac "vinovati" de aparitia respiratiei urat mirositoare sunt ovulatia feminina, carenta de vitamine, bauturile prea calde, consumul de tranchilizante sau abuzul de vitamina B.


Ce e de facut?

      Consultul stomatologic regulat este obligatoriu si perierea dintilor de cel putin doua ori pe zi pentru indepartarea resturilor alimentare. In acest sens mai pot fi utilizate ata dentara (pentru locurile in care periuta nu patrunde) si apa de gura (mai ales dimineata).

Deosebit de importanta este toaleta dintilor seara, inainte de culcare, pentru a nu lasa nimic de lucru bacteriilor anaerobe in timpul somnului. Nu utilizati periuta de dinti doar pentru perierea dintilor, placa bacteriana se depune si pe gingii si pe limba, asadar ingrijiti-va de intreaga gura. Tratati-va afectiunile dentare si parodontale pentru ca, in lipsa unui tratament de fond, pasta de dinti, guma de mestecat, apa si spray-urile de gura nu fac decat sa mascheze mirosul pentru o perioada scurta de timp, fara sa il indeparteze.

Consumati multe lichide, imbogatiti-va dieta cu legume proaspete, evitati consumul exagerat de cafea, alcool, precum si fumatul excesiv.

Neoclinique Luni-Duminica 08:00-21:00 - UNIRII : str. Theodor Sperantia nr 14,et 1,sector 3,Bucuresti; tel: 0213202230; 0213202220 

Neoclinique NONSTOP - MILITARI : str. Rosia Montana nr. 6, Bl. 07, secto 6, Bucuresti; tel: 0214303365; 0214303199

email:office@neoclinique.ro

web: www.neoclinique.ro 

 

Autor:  Neoclinique

Adresa:  Str. Rosia Montana nr.6, Bl.07 Sector 6, Bucuresti

Localitate:  Sector 6

Telefon:  0214303365/0214303199

Website:  http://www.neoclinique.ro

Vizualizari:  6666

Articole similare
Anunturi
Halat medical Kitty Corner

Halat medical Kitty Corner

Halat medical cu croiala cambrata si decolteu in "V" accentuat de o bentita ce coboara pana in zona soldurilor. Are doua buzunare frontale si fante ... citeste

Cutie pentru proteza

Cutie pentru proteza

CUTIE PENTRU PROTEZA:Design elegant, material de calitate superioara.Prevazuta cu spatiu pentru dispunere tablete de igienizare proteza, periuta cu 2 ... citeste

Anti Halena(Respiratie urat mirositoare) Pachet Promotional

Anti Halena(Respiratie urat mirositoare) Pachet Promotional

KIT XXL ANTIHALENA (impotriva mirosului neplacut al gurii). Contine: Spray anti halena BreathRx - Noua solutie impotriva mirosului neplacut a ... citeste

IASI --- REDUCERE 25% - detartraj cu ultrasunete si periaj profesional

IASI --- REDUCERE 25% - detartraj cu ultrasunete si periaj profesional

In luna februarie beneficiati de REDUCERE 25% la detartrajul cu ultrasunete si periaj profesional, doar 90 lei. ... citeste

Va recomandam

banner Cabinet stomatologie, implantologie si radiologie dentara DR. Iuliana Andreescu

banner Radiodent Business

Articole
Stomatologie controlata de computerTratament inovator pentru sangerarile gingivale, paradontoza

Ce este implantul dentar ? Multi pacienti ajung la cabinetul dentar deoarece tocmai au realizat o plomba ....citeste

Caria de biberonCauze,simptome tratament sangerarea gingivala

Caria de biberon=Caria de suzeta=Caria de ingrijire deficitara Definitie:O forma severa de carie, acuta cu debut precoce, imediat posteruptiv, rapid progresiva care afecteaza dintii temporari........citeste

Sangerarea gingivalaCauze,simptome tratament sangerarea gingivala

Sangerarea gingivala reprezinta ,dupa caria dentara,cea mai des intalnita afectiune localizata la nivelul cavitatii orale.......citeste

Vitamine si minerale pentru dinti sanatosiSanatatea dentara, vitamine, minerale

Calciu Aportul zilnic de calciu,si nu in ultimul rand absorbtia lui in organism ..... citeste

Halena sau respiratia urat mirositoareRespiratia urat mirositoare,tratament

Respiratia urat mirositoare Poate ai observat ca exista persoane a caror companie incerci sa o eviti cu orice pret, in special atunci cand se pune problema unei apropieri ......citeste

Implantul dentar - pot sa imi pun implant dentar?Definitii implant dentar

Multi oameni isi pierd din dinti, chiar daca aceasta pierdere este provocata de traumatisme, ....citeste

Cum sa prevenim parodontoza? Cum sa prevenim parodontoza?

1. CE ESTE PARODONTOZA? Numita stiintific parodontopatie marginala si popular "parodontoza", aceasta afectiune dentara se refera la imbolnavirea parodontiului marginal-aparatul de sustinere a dintilor in oasele maxilare ( gingii, ligamente dentare, etc) ...citeste

Albirea dentara Albirea dentara, indicatii

In stomatologie, albirea dentara a devenit o procedura uzuala, aplicata pacientilor care isi doresc o dantura sanatoasa dar si o estetica deosebita ...citeste

 

cazare litoral,cazare la munte Valid CSS!

Pagina generata in 0.92 secunde, folosind 114 query.